Romanta celor trei romante (fara muzica)
“Primavara, primavara
Inutila mea fecioara
Nu cumva te-ai sinucis?”
Romanta noastra
Manati de-aceleasi neintelesuri nebune,
Alergam unul cu dorul celuilalt in spate
Si ne oprim ca sa ne uitam la drumul pe care
l-am parcurs:
Nimic
Si ne pare ca pamantul ne striga:
-Cine sunteti?
-Nimeni…
-Unde mergeti?
-Nu stim…
-Si ce vreti?
-Nimic…
Si tot pamantul raspunde.
Ce somnoros fosnesc firele de par la umbra
marilor Dumnezei de sus!
Iarba e moale si ne lasa pe umeri un fel de
polen.
Alergam unul cu visurile celuilalt in spate
Pana cand, lipiti cu fruntea de burta vantului,
Adormim.
Asa stam cu ochii-nchisi
Privindu-ne fara-ncetare-n ochi
Mult, mult dupa ce nu vom mai vedea si-auzim
cum pamantul se transforma-n noi
sau noi in pamant, strigand:
Cine suntem?
Totul.
II Romanta celor care vin si pleaca
Copilul si batranul musca din acelasi pamant,
Cu dintii facandu-i o felatie marii tarane
Din care unul s-a nascut
Si-n care celalalt se va intoarce.
Copilul si batranul se tarasc pe burta
Alaturi de cainii care saliveaza pe tarana
Udand-o cu luacrimi de om
parasit.
Iar viermilor le cresc aripi,
Batranul prinde radacini.
Copilul cu obrazul albastru si crapat
De durere multa, riduri multe
Creste devenind
Batran.
III Romanta cuvantului
Cuvantul ce mi l-ai dat aseara
Chiar aseara l-am pierdut.
Dar ce cuvant nu se pierde?
Ce cuvant vrea sa ramana in lume,
constient de raul pe care-l savarseste
traind printre oameni?
