Gin, mystics and women

Dimineata aceea te putea face sa plangi in adevaratul sens al cuvantului. Ferestrele se lasau penetrate de-o lumina fara culoare. Ploua domol si fara zgomot, de parca de pamant s-ar fi izbit, in loc de stropi reci, sfere mici de fum incandescent si era frig. Categoric, un moment ideal sa-ti borasti lacrimile cu convingerea ca nu va mai exista niciodata o circumstanta mai buna.

Se trezi cu un gust de uscaiune in gura. Acea uscaciune care urmeaza noptilor furtunoase de dragoste in care uiti unde se sfarseste trupul tau si incepe cel al celuilalt, in care mormairile furioase de placere sunt mai vii decat muzica unui duet de pian. Peste cearceaful alb care ii infasura trupul ca-ntr-un giulgiu isi privi conturul penisului erect, apoi se intoarse catre ea si-o imbratisa cat putu de strans cu priviri de nesatioasa recunostinta.

Se ridica din pat cu miscari stangace si, clatinandu-se, se indrepta spre baie. Cu pasi masurati se posta in fata oglinzii si se studie cu atat de multa atentie incat se cutremura el insusi: Parca s-ar fi asteptat sa gaseasca acolo ceva ce nu-i mai fusese dat nicicand sa vada si sa cunoasca. Rasuci robinetul de apa rece si lasa firul de apa sa se scurga pe teava cateva minute, ascultand sunetul scos de gaura care sugea nesatula seva ruginie. Intinse palma facuta caus pentru a-si spala cearcanele de pe chip, dar o retrase imediat.

-Ahhh! Baga-mi-as pula in ea de apa clocotita! Se stramba ca un copil, dar se linisti, nevrand sa-i tulbure somnul dragei adormite.

Mainile sale, putin prea delicate pentru un barbat aflat intre doua varste, se inrosisera din cauza apei fierbinti si-si simtea vag sangele pulsand inauntrul lor. Si-ar fi putut jura ca invartise robinetul de apa rece. Abandona misiunea de a-si curata trupul de urmele de transpiratie uscata si se indrepta din nou spre pat. Pipai usor patura sub care dormea ea si, cand dadu peste ceva tare, o ridica, dezgolind o pereche de glezne micute. Lua sticla de gin aproape plina care se clocise la caldura trupului ei si se infrupta din ea. Stranse ochii, asteptand arsura ce avea sa-i gadile maselele. Arsura ce conteni sa apara. Mai lua o inghititura. Si inca una.  Ginul nu era nimic altceva afara de apa chioara.

- Cine n-are paine, sa manance cozonac, repeta el vorbele Mariei Antoaneta. Apoi adapta: Cine n-are gin, sa bea apa. Amin. Se-nchina batjocoritor.

Se ridica din nou in picioare si-ncepu a se roti prin camera arhicunoscuta. N-avea nevoie de mai mult de opt pasi pentru a o strabate dintr-un colt in altul, pe diagonala. Se gandea ca garsoniera lui, pe cat era de mica atunci cand era singur si nu-si gasea, in linistea cosmica a mintii lui, locul, pe atat era de vasta atunci cand aparea ea… Caci de ce altceva mai aveau ei doi nevoie afara de un pat in care sa poata zace visand, razand si atingandu-si unul altuia pantecele carnoase cu varfurile degetelor? Il fascinau mai ales serile in care se dezbracau, se intindeau unul langa celalalt in patul dublu si stateau ore in sir, goi, studiindu-se, ca niste adolescenti timizi atinsi de revelatia sexuala. Regula era sa nu se atinga. Cu cat rezistau mai mult, cu atat legatura dintre ei se concretiza, devenid aproape materiala, palpabila, sarutabila. Vorbeau despre orice: razboaie, muzica si nimic in acelasi timp, in interior simtind cum se apropie in chip dureros de paroxism.

Niciunul din ei nu era tanar, dar ramasesera tineri impreuna.

Cazuse pe ganduri, cu ochii pironiti pe limbile ceasului de perete. Cand isi reveni, vazu ca a stat. Ceasul, timpul… Deschise unul dintre sertarele dulapului si scotoci in cautarea unei baterii noi. Auzi ticaitul secundarului. Se uita din nou la ceas. Niciuna din limbi nu se clintea. “Mi s-a parut.” Cand se afunda din nou in sertar, tic-tac-ul reaparu. Verifica din priviri: Ceasul statuse, dar limba cu care citea secundele se miscase de la locul sau. Tachinarea ceasului continua pret de cateva minute:  De cate ori se intorcea cu spatele, timpul isi relua cursul. Cand il privea, secundarul  inmarumurea. Un sentiment neplacut de teama ii trimise ghionturi in stomac.

-Sigur, acum  timpul isi bate joc de mine ca sa se razbune pentru blestemele pe care le arunc asupra lui in fiecare dimineata, cand imi spune ca noaptea a plecat, ca nu ne mai ascunde in intunericul sau de  toate rele pamantului.

Arunca aceasta gluma pentru sine ca sa se mai linisteasca, dar in spatele acestor vorbe de ignorant se ascundea o ingrijorare de intensitatea unui cutremur. Simtea ca are nevoie de aer. Peretele care se opunea patului era format numai din ferestre mici si patrate: iubea lumina si cautase sa lase cat mai multa sa patrunda in diminetile sale. Se apropie de acel perete. Intinse mana, dar cand atinse una din multele ferestre cu gandul de a o deschide si a lasa aerul rece sa-i mangaie falcile rase proaspat, fereastra se prabusi pe pardoseala intr-o cadere valsata, lasand in locul sau o bucata de zid gri, patat. Se inspaimanta de-a binelea. Sari pe pat, o apuca pe ea de umeri si o scutura bine:

-Am nevoie de tine, am atata nevoie de tine! Striga printre suspinele cu care isi stapanea plansul. Ea miji ochii si ii cuprinse obrajii calzi cu palmele.

– Micule print, ce s-a intamplat? Intreba vioaie ca intotdeauna.

–Mi-e frica de moarte, mi-e frica sa nu te pierd, de ce nu intelegi?

–Ma sperii.

–Se intampla lucruri ciudate, casa asta, casa mea ma sfideaza. Ma sfideaza, ma sfideaza, intelegi?

–Iarta-ma…

-Tot ce e in jur ma scuipa in obraz. Timpul rade de mine, nimic nu e ceea ce pare. Aparenta s-a detasat de esenta. Nimic, nimic nu mai e ceea ce stiam sa fi fost… Ea deschise ochii larg, ca si cand, brusc, ar fi inteles totul, ca si cand vina ar fi fost numai a ei.

-Esti obosit, dulce, cred si eu, dupa asa o noapte… chicoti inabusit ca o copila sfanta si atotstiutoare ce era, amintindu-si de iubirea cu care o ravasise o noapte intreaga, si-si apasa patura pe sanii voluptosi de mama. Culca-te langa mine, continua ea. Stam amandoi pana tarziu, sunt aici cu tine.

-Cum adica sa stam pana tarziu? Deja e prea tarziu, il simt cum ma apasa.

-Ce? Ce te apasa?

O privi cu disperare, apoi intelese: Ea era acolo, iar el fusese un prost ca se speriase de niste senzatii perfect umane, perfect scuzabile. Sexul e un tap ispasitor prin excelenta. O cuprinse cu bratele care brusc i se pareau mai vanjoase ca niciodata si o lipi de pieptul sau. Era femeie, dar era femeia lui, cea care facea ca diminetile sa fie suportabile, cea care facea lumea sa se invarta in jurul patului lor, cea care ii spunea “noapte buna” in fiecare seara, fara exceptie. Nu-l apasa nimic, pentru ca nimicul il apasa si nimicul nu are consistenta, intindere sau greutate. “Ce copil”, se gandea. Si acolo, in pat, cu ea in brate, incepu sa rada cu vehementa. Ea ii urma exemplul, iar corpurile lor in curand tresareau de atata ras luminos.

-Simti lumina? Las-o sa te imbratiseze! Ii spuse ea cu voce de cometa, si din ce radeau mai tare, din ce ea devenea tot mai stravezie. Radeau cu hohote, iar el simtea cum in mainile sale ea dispare, cum carnea i se subtiaza, conturul ii devine larg, confundandu-se cu aerul. Ramase acolo, strangand in brate ceva ce nu mai era aievea. Ramase ore in sir, zile in sir, razand cu un ras de om nebun si singur.