ultima toamna a unui condamnat

Ce blestem!
Ce blestem sa privesti barbatii iubind!

Ploua din nou peste ramasitele suculente ale zilei. Picaturi cumplit de reci se lovesc de fetele barbatilor
si ale femeilor
dar mai ales ale barbatilor.

Ei merg prin ploaie fara sa aiba un motiv
sau vreo cauza nobila
dar merg mereu inainte spre epicentrul febrei.

Privesc barbatii iubind. Blestemati!

Stateam candva cu tampla lipita de pantecele patern al unui iubit
Erau dorinte pulsand inauntru: muguri ce zvacnesc, infasurati intr-o carpa grea.

E atat de multa tandrete in felul de a iubi
al unui barbat.
E atat de multa tandrete in arcuirile muschilor de piatra.

Contemplati sarutul unui barbat. Intrati intr-o camera goala cu un creion in mana si dilatati imaginea sarutului de parca ar fi sufletul unei perechi de buze feroce si colosale.

Sexul puternic. Sexul nu e o ratacire prin toamna
cu ochii intrati
adanc
in orbite.

Sexul e armonia dintre om si natura.
Libidoul – dintre om si poezie.
Viata crescand si intarindu-se.

Ce toamna rece ne e data, imbietoare spre imbratisari.

Priviti barbatii toamna… Caci numai ei pot iubi deopotriva sufletul cu trupul si trupul cu sufletul.

E ultima toamna a barbatilor condamnati.

Ca-n fiecare an
E ultima toamna
Iar
si iar
si iar.

.

Ce binecuvantare e sa fii femeie. Binecuvantate fie femeile nemiloase care ne-am nascut! Holocaustul sta in mainile noastre.

case care plang

Casele plang.

Zboara bucati de tencuiala: Buf-buf!
Unii la cladesc pentru ca ele
Mai apoi,
Sa se naruiasca,
Sa umple de praf
Sufletele oamenilor
Si ale altor case.

Casele plang.

Vopsite in culori
sau non-culori
Ce nu li se potrivesc.
Timpul alearga si pentru ele
Si poate nu-si mai doresc
Sa arate mereu ca la tinerete.

Casele plang pentru ca au invatat de la oameni.

Camerele se simt singure cand plecam de acasa
Si nu lasam macar muzica pornita.
Ferestrele tremura: au vazut prea multe.
Stiu prea multe.
“Fericiti cei saraci cu duhul.”

Casele mor cu zgomot
De cranii sfaramate.

Fugiti cu totii in natura si
Respirati-o!

declarati decesul la ora 01.33

Au inviat cuvintele!

Si-au inaltat glasurile in tine
Si-ti dai seama ca ai putea fi mare,
Cel mai mare!
Ai putea fi primul, acela sau singurul.

Dar nu vrei.

Au inviat cuvintele si acum totul iti pare atat de gol,
de sters,
de praf.

Esti solitar:

Vrei sa privesti si n-ai pe cine.

Te striga si n-ai idee de unde.

A fi artist este egal cu a fi un acord.

Dar tie iti lipseste jumatatea.
Iti lipseste fiorul care face ca nota sa se transforme intr-un
Acord inuman,
Ireal,
Dureros.

EU am nevoie de tine!

Ma inspiri.
Invii in mine muzica de care aveam atata nevoie…
Iar, cateodata, o mai si omori.

cadavru pustnic

“Ce e amorul? E un lung prilej pentru durere.”

Raze din amurg suiera, se zbat si cad
Ca fructele de pe ramura somnului,
Crapandu-se-nspre chipul tau de lut
Incercanat si rece.

Zambetul ti-e de copil, ochiul insa e de mort
Caci privesti nepasator in intunericul cavoului
Plin de cenusa si nu-ntelegi
De ce nu poti sa iesi, sa strigi dincolo de mormant
Ca ai in plamani aer respirabil.

Plangi.

Iti siroieste pe obraji
O muzica ratacita in ranile sangerande unde-au fost candva aripi.
Cea mai trista frumusete a infernului
Isi are locul in cel mai viermanos organ:
Inima putrezita nu poate sa moara.

Iubirea a ramas vie in timp ce tu,
Esti numai un mort cu viata-n zambet.

Am vazut ceea ce altii
doar cred ca au vazut.
Rasarit sfasietor
Imi ingalbeneste mainile,
Frumoase maini
Eternitatea e acolo unde
soarele, trupul tau, se imbina
cu sufletul, cu marea,
Frumoasa batranete,
pazitoare a secretulu
ca am fost intotdeauna fericiti.

Am trait ceea ce altii
au negat ca exista,
si-acum implor soarele si marea
Eternitate sfasietoare.