sa fie primavara?

Statea Apollo in varful muntelui Olimp
Si privea departe la intinsele mari,
La pustietati si salciile plangatoare.

Din departarea se auzea cantecul liturgic
Al unei privighetori.
Iar Apollo, neclintit asculta fluierul sufletului acelei vietati.
Aproape, mai aproape, mai aproape.

Pana cand pasarea, confundand mainile de marmura
calde, colosale,
cu crengile aspre ale unui copac
se aseza in causul palmelor zeului
si-ncepu a-si cladi un cuib din ramuri inmugurite.

Sa fie primavara?

Iar Apollo se indragosti de aripile tandre ale pasarii
Si-astepta ca ea sa depuna oua
Din care-au iesit apoi si pui
Si puii-au invatat sa zboare.

Si-au venit vanturi mari
Si dimineti din ce in ce mai reci
Iar privighetoarea si puii sai
au zburat spre alti Olimpi.

Lui Apollo, ramanand in urma,
De tristete
au inceput sa-i cada frunzele.

Sa fie toamna?

bring the boys back home

Timpul a stat. Muzica s-a oprit.

Ah, muzica dulce a razboiului!
Scarsnetul testelor zdrobite,
Horcaitul plamanilor gauriti,
Plescaitul limbilor inecate in sange,
Cosmarurile, insomniile.

Dar timpul a stat.
In linistea noptii, ei asteapta nemiscati semnalul meu.
Purtand masca neagra de calau,
Ii privesc cum asteapta
Sa apas pe tragaci
Ca sa-si poata incepe fuga grosolana.
Vor sa fuga de pe esafod,
Sa fie dezlegati
de maini,
de picioare,
de pacate.
Fara sa clipeasca
Asteapta zdranganitul glontului pe teava.

Dar pistolul
E in mana mea.

tandru si rece

Nu stiu daca zbor sau cad
de mii de cosmosuri
de mii de ani
cobor
in zbor.

cad de pe umerii timpului
caci timpul e-ntr-un cutremur vesnic:
se zbate sa ne arunce de pe el ca pe niste muste
grase si perverse.

toti cadem de acolo.

cadem intr-un somn spumos
iar cand ne trezim
corpul e moale si amortit
sufletul e amortit!
fiinta
si nefiinta.

Si-apoi se apropie de noi toate pasarile diminetii, turturele bete ne ciupesc carnea si incepem sa simtim cum

sangele e pompat in membre. Ne incalzim.

Cu una din maini ating penisul caldut al unui om din apropiere. Pulseaza.
O data, de doua ori,
isi incordeaza muschii coapselor parca strapuns de trasnet,
de trei ori,
apoi nimic.

Intregul cosmos il reprezinta erectia constanta a omului ATOTMURITOR si ATOTPOTENT.
Carnea ne infloreste in triolete triste: Muzica albastra a zorilor, scarsnetul sinelor de timp.
Vad in soare strabunii si le aud chemarea
E toropitor
Si ma intreb daca strigatele lor ar mai exista
daca n-ar fi urechea mea sa le auda.
Vreau soarele!

.

Stau tolanita pe masa de lemn
torn absint peste cubuletul de zahar
amestec
torn absint peste cubuletul de zahar
amestec
Beau absint din doua pahare diferite
pentru ca nu poti bea de unul singur.

Beau si arde.

Voi astepta sa-mi fie mistuite organele si-apoi
sa-nmugureasca altele noi
ce nu simt foamea caineasca
a savurarii omului.

ultima toamna a unui condamnat

Ce blestem!
Ce blestem sa privesti barbatii iubind!

Ploua din nou peste ramasitele suculente ale zilei. Picaturi cumplit de reci se lovesc de fetele barbatilor
si ale femeilor
dar mai ales ale barbatilor.

Ei merg prin ploaie fara sa aiba un motiv
sau vreo cauza nobila
dar merg mereu inainte spre epicentrul febrei.

Privesc barbatii iubind. Blestemati!

Stateam candva cu tampla lipita de pantecele patern al unui iubit
Erau dorinte pulsand inauntru: muguri ce zvacnesc, infasurati intr-o carpa grea.

E atat de multa tandrete in felul de a iubi
al unui barbat.
E atat de multa tandrete in arcuirile muschilor de piatra.

Contemplati sarutul unui barbat. Intrati intr-o camera goala cu un creion in mana si dilatati imaginea sarutului de parca ar fi sufletul unei perechi de buze feroce si colosale.

Sexul puternic. Sexul nu e o ratacire prin toamna
cu ochii intrati
adanc
in orbite.

Sexul e armonia dintre om si natura.
Libidoul – dintre om si poezie.
Viata crescand si intarindu-se.

Ce toamna rece ne e data, imbietoare spre imbratisari.

Priviti barbatii toamna… Caci numai ei pot iubi deopotriva sufletul cu trupul si trupul cu sufletul.

E ultima toamna a barbatilor condamnati.

Ca-n fiecare an
E ultima toamna
Iar
si iar
si iar.

.

Ce binecuvantare e sa fii femeie. Binecuvantate fie femeile nemiloase care ne-am nascut! Holocaustul sta in mainile noastre.

case care plang

Casele plang.

Zboara bucati de tencuiala: Buf-buf!
Unii la cladesc pentru ca ele
Mai apoi,
Sa se naruiasca,
Sa umple de praf
Sufletele oamenilor
Si ale altor case.

Casele plang.

Vopsite in culori
sau non-culori
Ce nu li se potrivesc.
Timpul alearga si pentru ele
Si poate nu-si mai doresc
Sa arate mereu ca la tinerete.

Casele plang pentru ca au invatat de la oameni.

Camerele se simt singure cand plecam de acasa
Si nu lasam macar muzica pornita.
Ferestrele tremura: au vazut prea multe.
Stiu prea multe.
“Fericiti cei saraci cu duhul.”

Casele mor cu zgomot
De cranii sfaramate.

Fugiti cu totii in natura si
Respirati-o!