anim’est fourth edition

Domnilor, viata m-a invatat ca niciun mesaj nu poate fi inteles mai bine decat prin intermediul animatiilor. Imaginile contureaza o lume ireala, in mod ironic, acid ca o lamaie foarte foarte acra. Desi la un film bun am ras sau am plans, la filmele de desene animate am zambit amar, stiind ca sunt libera sa inteleg ce vreau.

Anul acesta este al patrulea an in care in capitala se desfasoara Festivalul International de Filme Animate. Ce ma face sa fiu atat de binedispusa de fiecare data cand vad o asemenea proiectie? Faptul ca cele mai multe sunt facute de amatori, de artisti in devenire, de tineri. Sunt bucati consistente de arta, iesite din mintile neintinate ale unor oameni carora inca nu le este frica sa spuna ceea ce gandesc si sa exprime ceea ce simt. CEEA CE SIMT.

Iar tot in spiritul cinic al zilei de azi, un filmulet care sa sublinieze, inca o data, de ce iubim femeile.

Daca as fi un instrument, as fi o chitara cu o coarda rupta. Permanentul sunet al ruperii unei corzi, incet, paradoxal, dureros. Incercarea corzii de a ramane prinsa de capete in van, mereu, mereu. Nimic nu poate rezista la nesfarsit. Acum am inteles ca toate sentimentele mele exacerbate s-au bazat pe nebunie. Cad in genunchi si implor sa fiu lasata singura! Ceva nu mai e bine.

“He’s a writer, not a madman.”

“Welcome to our humble madhouse, Doctor. I trust you’ll find yourself at home.”

---

varf carpatin

1.Nu mi-a fost niciodata trupul atat de plin. E plin si in acelasi timp usor si e imposibil sa scot din el SENTIMENTUL. Piatra mortuara, soimul, pamantul, stanca. Intensitatea mortii era aproape palpabila intr-un loc in care orice calator se simte cu adevarat norocos pentru ca traieste.

2.Dumnezeule, dorinta! Dorinta turbata de a fi pentru totdeauna a rapelor si padurilor ma consuma ca un foc mocnit, incet si dureros si ma complac in masochismul asta de neinteles.

3.Ca o fantoma de om care plange dupa moarte dar stie ca trebuie sa mearga in continuare.

4.Singura pe marginea prapastiei, fara legaturi de siguranta, ma indragostesc de frigul crunt si de ceata. Beau vinul cel mai ieftin si incerc sa ma-ngrop in ceata, caci vad in ea chipuri. Puternice ca femeile si intelepte ca barbatii.

5.Si le doresc. Tanjesc dupa tandretea care m-ar putea face mai pura.

6.A fost un timp care mi s-a cuvenit mie. Nu stiu ce intindere avea sau cat era de adanc, insa era al meu si numai asta conta. Nu mi-a spus un cuvant cand mi s-a daruit: numai timpul stia ca tacerea poate exprima totul intr-o zbatere de aripi.

7.Nu mi-a fost niciodata trupul atat de plin. Nu m-am mai simtit niciodata atat de grea si mi-e groaza de cadere.

Iar cand voi pleca voi lasa in urma utopia si voi alerga spre viata.

NU POT!

Chiar ieri am vazut un vultur murind,
Cadea spre abisuri de nedeslusit
Si aripa lui, abia falfaind
Nicicand nu credeam c-a zburat spre zenit.

Era in amurg si cerul plangea
Cu stropi de argint pe lesul zdrobit
Un vultur e mort si in inima mea
Nu pot sa-l iubesc, desi l-am iubit.

Nu plange iubito, tu n-ai nici o vina
Un zid se ridica acum intre noi
In fata mea parca ar sta o straina
Desi n-am uitat tot ce-a fost intre noi.

Acum poti sa pleci oriunde ai vrea,
Sa mergi sa te-ngropi in noaptea adanca.
Te rog sa ma ierti ca nu pot schimba
Destinul ce-ti pune in cale o stanca.

nirvana

I’m worse at what I do best
And for this gift I feel blessed
Our little group has always been
And always will until the end

Hello, hello, hello, how low?
Hello, hello, hello, how low?
Hello, hello, hello, how low?

And I forget
Just what it takes
And yet I guess it makes me smile
I found it hard
Its hard to find
Oh well, whatever, nevermind

Suntem mult prea depravati ca sa mai putem fi intelesi. Mult prea obositi ca sa mai stim sau sa mai simtim.

in umbra

Stau singur si ma-ntreb
De ce-am plecat de-acasa
Sa fie blestemul
De veacuri ce ne-apasa

Caci n-am gresit cu nimic
Doar cat am patimit

Hulit am fost fara rost

De cei ce i-am iubit

Apus peste apus
Ce iute trece timpul
Si zorile s-au dus
Ce rece bate vantul

Am asteptat infrigurat
Sa ma intorc ‘napoi
M-ati judecat, condamnat,

Dar cine sunteti voi?

Caci timpul nostru s-a scurs
In umbra marelui urs
Dar ghearele v-au ramas
In orice-mbratisare
Astazi doare sarutul pe obraz

Dar dati-mi viata ‘napoi
Ce-am risipit pentru voi
Uitand de tot si de doi ani de pribegie
Inc-o mie dulce-a mai ramas

Cazut-au frunzele
Le-a risipit furtuna

Unde-s sperantele?

N-a mai ramas niciuna

Un gand subit, nerostit
Ma-ncremeneste-n loc
Ce-am asteptat, ce-am visat
Nimic nu s-a schimbat

Dati-mi viata n-apoi
Ce-am risipit pentru voi
Uitand de tot si de voi
Prieteni de betie
Dintr-o mie cati au mai ramas

Si timpul vostru s-a scurs
La umbra marelui urs
Dar ghearele v-au ramas
In orice-mbratisare
Astazï doare sarutul pe obraz